Despre Comuna Moraresti

Conform P.A.T.J. Argeş, comuna Morăreşti face parte din zona de influenţă a municipiilor Piteşti şi Râmnicu Vâlcea, iar satele Morăreşti şi Săpunari sunt centre de importanţă comunală dotate şi echipate cu servicii de solicitare tehnică şi curentă, celelalte sate componente ale comunei sunt propuse a fi sate cu funcţiuni şi dotări de importanţă locală.

Clasificarea pe ranguri a localităţilor în funcţie de importanţa în reţeaua de localităţi şi rolul lor, conform P.A.T.N. – P.A.T.J. Argeş – secţiunea a IV-a se prezintă astfel:

  1. Moraresti – rang VI;
  2. Dedulesti – Varzaru – rang VII;
  3. Dealul Obejdeanului – rang VII;
  4. Luminile – rang VII;
  5. Mancioiu – rang VII;
  6. Sapunari – rang VII.

In contextul localităţilor componente, cea mai veche atestare documentară se consemnează în cazul satului Săpunari, care este atestat documentar iniţial în Zapisul din 1793, prin care se desface căsătoria dintre Maria din satul Ciuteşti şi Vlad de la Săpunari. Deşi celelalte sate nu apar menţionate expres în documentele din evul mediu, ele existau, fără îndoială, fiind cunoscute pe hărţile de la începutul secolului al XlX-lea.

In harta rusă din 1883, sunt consemnate satele Deduleşti cu 119 familii şi Săpunari, cu 47 familii. In anul 1861, în Deduleşti, de care aparţineau şi cătunele Piscu Calului şi Morăreşti erau 135 de case şi 130 de familii, iar în Luminile şi Deduleşti 129 de case şi 128 de familii.

La începutul secolului al XlX-lea se consemnează comuna Deduleşti – Vărzaru, constituită din satele Morăreşti, Vărzaru, Luminile şi Deduleşti, cu o populaţie totală de 1.630 locuitori.
In anul 1941 potrivit datelor statistice, comuna Deduleşti era formată din 4 sate, înregistrându-se o populaţie totală de 2167 locuitori şi un număr de 452 gospodării.

Toponimia localităţilor componente ale comunei Morăreşti se prezintă după cum urmează:

  • Morăreşti – toponim social derivat „moraru” (la origine apelativ cu sensul de proprietar al unei mori sau muncitor într-o moară şi sufixul „eşti”).
  • Deduleşti – toponim asociativ pe baza antroponimică „Dediu”, la origine cuvântul slav „ dedia ” , cu sens de bunic, şi sufixul „- eşti”, indicând organizarea socială pe bază de obşte.
  • Dealul Obejdeanului – toponim topografic compus, indicând unitatea de relief unde s-a dezvoltat aşezarea şi pe deţinătorul acesteia.
  • Luminile – toponim topografic evocând aspectul terenului pe care s-a construit aşezarea, format pe baza apelativului „ luminiş „, suprafaţă fără arbori în interiorul unei păduri, luminiş.
  • Măncioiu – toponim la origine antroponimic, atestat prin tradiţia orală provenit din „man” şi sufixul „ cioiu „.
  • Săpunari – toponim asociativ pe baza antroponimică, atestat prin tradiţia orală provenit din „săpun” şi sufixul „ ari „.